multiculturalism gastronomic, lali puna în urechi şi umezeală tristă în oase


nu-i aşa că îţi plac titlurile lungi? 🙂 şi mie.

considerând că ţi-a trecut de chefuiala de sărbători, m-am gândit că e momentul să adaug o postare ca să ştii că exist şi că mă mişc bine în această ecuaţie. nu că planeta nu s-ar mai roti fără asta. nu că mugurii n-ar mai plezni la timp fără asta. nu că s-ar produce schimbări majore în economia clipei în momentul în care citeşti asta. ci pentru că ştiu că îţi place să afli despre mine, chiar dacă nu mi-o spui niciodată (sau aproape niciodată). ştiu şi că uneori mă iei în braţe, tot fără să ştiu, dar asta e deja altă poveste, Veronique. 🙂 ştiu şi că îmi analizezi pozele cu ochiul format de la Marius, dar eşti blândă cu ele, Corina! şi tot aşa.

dacă nu ascultam lali puna (daily match) nu puteam să mă apuc de postarea asta. cine vrea melodia, să-mi zică şi o dăruiesc cu drag. cel mai mult am ascultat lali puna în 2006 când mergeam cu 41 la rompres dinspre drumul taberei şi vedeam bucureştiul cu totul şi cu totul altfel datorită acestei muzici.

în prezent citesc patru cărţi în paralel şi două reviste în perpendicular. cărţile nu sunt de delectare, ci de încreţit părţile netede ale creierului meu, exerciţiu pe care mă încăpăţânez să-l fac, deşi mi-am dovedit de atâtea ori că e în zadar. mi-am cumpărat cam vreo 20 de cd-uri cu muzică (nu exagerez, au fost reduceri!) dintre care cel mai des rulat în casa asta rămâne tot Glasvegas.

două lucruri frumoase despre anglia:

1. în august pe o stradă începuseră lucrările la un cartier de locuinţe (asta înseamnă locuinţe cu maximum 2 etaje, de fapt, cu un etaj, cele de deasupra sunt apartamente cu scară interioară, mă rog, cu vestitele cărămizi, cuminţi şi oarecum cochete). în luna decembrie, lucrările au fost încheiate.  deci cinci luni. cartierul cuprinde cam 10-15 astfel de clădiri.

2. ieri a fost foarte frumos, cu foarte mult soare, cum o să vedeţi şi în pozele de mai jos, iar azi este îngrozitor de întunecat şi mohorât, cu un soi de ploaie sinucigaşă.

mi-am făcut un prieten pe care îl cheamă garry. nu suntem chiar prieteni-prieteni, dar îmi place că vorbeşte foarte corect limba engleză (adică ce e în corect în mintea mea vreau să zic, “engleza academică” – după cum ar spune domnul profesor Petru Iamandi!). visez să mergem împreună în scoţia şi să îmi povestească despre bunicii lui şi despre locurile acelea. nu am avut curajul să-i zic asta.

nu am mai scris nimic. nu mă interesează să scriu. nu-mi vine nimic şi-s sătulă de cuvinte. nici măcar chestii inspirate n-am mai scos. poate doar maxima: “everyone looks hotter if you havent done it for a while” şi “how do you like your eggs?”, dar mă îndoiesc de statutul integral de originalitate al acestora.

pe cine am nervi?!

pe primul meu prieten Marian S. pe care l-am adăugat la messenger după ce l-am găsit pe net şi care s-a ascuns de parcă aş fi vrut să-i omor nevasta. încetaţi vă rog cu prostiile cu prima iubire. importantă e ultima, for gods seic! (dacă ar fi fost după mine aş fi făcut sex la 30  de ani, nu la 24, atât de anost mi se pare subiectul la ora actuală, ca să nu zic cum mi se părea atunci că devin ca-n filmele de groază. SAY NO TO FRIGID WOMEN! SAY NO TO MEN THAT ARE IN A CONSTANT HURRY!:) )

mă rog. hai să vă arăt ultimele mele poze şi voi să-mi ziceţi dacă vă plac.

Mooxee-Vooxee Will Save The Part Of His Planet
Mooxee-Vooxee Will Save The Part Of His Planet

It's Not The Worst I've Looked

Tomorrow Is A Bright New Day
Tomorrow Is A Bright New Day

mai multe este posibil să pun aici pentru că, de fapt, m-am plictisit de toate locurile mele şi de bloguri şi forumuri şi de flickr şi de facebook şi de tot pentru că, de fapt, m-am plictisit de mine. ok. să mai rezist până la finalul postării pentru că am de făcut un anunţ important. NU, NU MĂ MĂRIT! aviz amatorilor gen Neluţu (din Constanţa) care zice aseară “ce mai face doamna?”, zic “donşoara”, zice, punând emoticon din ăla trist, de fapt, e trist în mod fals, că nu e trist de-a binelea,  zice “:( ce păcat, ar fi fost frumos să  devii  doamnă, cu statut, înţelegi tu”, zic “ştiu multe femei care s-au măritat, dar doamne n-au devenit” şi, mă rog, nu înţelege sau se face că nu, nu mai contează, dar azi e Sfântul Ion, deci Neluţu, să trăieşti cu numele!the same wish for all my friends who celebrate their name day today! de exemplu Onucul. te brăţişez, cercei-năsturaş!

apropos de celebrări, o să închei postarea cu urarea La Mulţi Ani adresată domnului Popescu a cărui zi de naştere este astăzi, 8 ianuarie, întregind astfel lista de optari la care mai am nu foarte mult de lucrat, lipindu-i aici această melodie care i se potriveşte de minune şi pe care, cu siguranţă, o va savura cu marea plăcere specifică oricărui umflăcios de pe lumea asta. menţionez că aş fi vrut să existe ceasuri cu cuc care la ora exactă să bage în boxe referenul acestei melodii sau un fel de dispozitiv pe bază de senzori de mişcare  care de îndată ce intri în baie să înceapă să cânte refrenul acestei melodii şi s-o ţină tot aşa, cât timp te afli în baie. pentru că dacă existau, sigur îi cumpăram domnului Popescu unul.

să mai explic doar care era faza cu multiculturalismul: deci io am făcut în seara asta meniu pentru mine şi m-a durut exact dorsal că s-a întâmplat după ora 17. deci: polenta italiană, mămăliga de care v-a mai zis, cu greek cheese – exact ca brânzica de sibiu, uşor sărată, o minune, plus british sour cream – o smântână adevărăcioasă. aşadar, am dovedit multiculturalismul aşezat mândru pe o bază românească.

în rest vă doresc să nu mai staţi mult pe net, vorba lui kostas “bottom line is, if I had a real life, I wouldnt be on messenger”. şi să aveţi pace.

ps.  Slavă Domnului că sunt încă îndrăgostită. Uite-l:

când e singurel

sau

când e cu ceilalţi

Advertisements

8 thoughts on “multiculturalism gastronomic, lali puna în urechi şi umezeală tristă în oase

  1. Blanda, deci. Asa zici tu… Nu sunt blanda, te incurajez. Zic trebuie sa incurajez copilul la inceput de drum laudandu-i reusitele ca sa capete incredere… apoi imi exprim “observatiile”… oricum, sa critici e usor :), iar mie imi plac lucrurile dificile 😛
    Te sarut cu drag, citesc si privesc cu placere si incantare, si multam fain de urari!!!

  2. M-a cam emotionat postarea ta:). Nu am putut face comentarii mai devreme ca nu mergea pagina ta la birou. Te puuupp! Ms de urari! PS – Suna bine Glasvegas. Moooxiiii- Voxiiiee rocks!

  3. tu vrei sa te mariti cu tipul asta de la glasvegas!tot zici de el, o fi ce va serios. are freza de parca ar fi stat 3 luni cu fesu-n cap si mai e si timid, sta cu ochelarii aia de soare la intuneric. zic sa+ti revii draga mea.

  4. Ideea e foarte simpla. tipul care canta e HOT. Cum Andrei nu se poate pricepe la tipi eu zic sa incerci ca incercarea n-are moarte, Li. Daca tu crezi ca tipul asta care zice “Gierrrraldin” ii marea ta iubire muzicala si nu numai, asa sa fie! Si sa ii scrii, mama draga, un imeil ceva, sa stie si el, nu de alta, ca reclama costa.

  5. eu cred ca totul e o inscenare.

    la multi ani, Li!

  6. vă îmbrăţişez pe toţi.

    FREEDOM OF FAITH

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: