de ce am citit anais nin şi cum mi-a fost


ca şi la muzică sau film, există un anumit profil al cititorului de Anais Nin, mă refer la cel împătimit de autoare (sau, mai degrabă, de gen). am ştiut dintotdeauna că NU mă încadrez în acest profil şi că, în general, Raftul Denisei e o colecţie pe la care rar trebuie să dau. înainte să plec din ţară însă Vic a venit la mine cu filmul Henry and June, că să-l văd, că e fain, că aşa şi pe dincolo. am dat drumul la film şi nu m-am putut uita la el (no, da, recunosc, am şi eu ciudăţeniile mele). am derulat şi tot nu puteam să mă uit. am returnat cd-ul, spunând adevărul “nu pot să mă uit”. dat fiind că oamenii ştiu că nu sunt normală, nu mi s-au mai pus prea multe întrebări, că de ce, că _ cum. cu doar câteva zile înainte să plec din ţară, aflată la Humanitas am văzut Henry şi June, Din jurnalul dragostei şi necenzurat hopla! la Raftul Denisei. mi-am zis atunci că e cazul să mă reabilitez faţă de filmul cu pricina (pe care, mai tâziu mi-am adus aminte, de fapt, îl văzusem, dar cu memorie scurtisimă cum sunt, uitasem) şi am cumpărat cartea să am ce citi aici, aşa, easy şi relaxat. surpriza a fost că odată ajunsă la locul faptei, adică aici, am avut mai multe tentative de a citi cartea, dar iar n-am fost în stare. fenomenul se explică în felul următor: există lucruri sau oameni care vin foarte foarte aproape de tine. iar acest lucru este foarte de speriat. aşa şi cu Anais. îmi amintea de o Li lăsată naibii în urmă şi ale cărei dovezi mai există doar prin poezii pătimaşe, deci blege, prin scrisorile din sertarul vreunui ameţit care e deja însurat şi are şi copii sau undeva în creieraşul ei într-un colţ unde încă se rezolvă nişte probleme de personalitate (care, trebuie să precizez, la Gemeni sunt cu atât mai spinoase, pentru că Gemenii au mai multe personalităţi care îşi reclamă dreptul la existenţă, ameţind astfel nativul dual). în concluzie, ieri în doar câteva ore am absorbit cu marele curaj această carte, m-am enervat pe alocuri pentru naivitatea scrierii, lucru care însă, în mintea mea, a fost tradus în autenticitate şi credibil, ceea ce, iată, în cele din urmă, mi-a plăcut. pentru cei care nu au citit îmi reproduc aici sublinierile, dat fiind faptul că nu-mi place să fac recenzii, am impresia că oamenii ştiu deja despre ce vorbesc, deci mă repet, deci sunt ridicolă. citatele însă cred că ar fi plăcut de reluat pentru oricine.

2008_021328septembrie0021

“Suferinţa e ceva ce trebuie să stăpâneşti, nu în care să te scalzi”

“Şi ce-i face lui Henry? Îl umileşte, îl înfometează, îi distruge sănătatea, îl chinuie – şi el înfloreşte; el îşi scrie cartea”

“Pentru tine şi pentru mine, momentul suprem, bucuria cea mai intensă nu  este atunci când mintea noastră domină, ci atunci când ne pierdem minţile, iar noi doi ni le pierdem în acelaşi fel, prin dragoste”

“Scriitorii fac dragoste cu ce vor”

“Transpiră, străluceşte. Nu pot s-o ascund. Sunt femeie. Un bărbat m-a făcut să mă supun”

“Mă gândesc la tonurile de orgă ale vocii, la expresiile şi mărturisirile lui. Şi la capacitatea lui de a fi venerat, adică de a simţi divinul”

“Bucuria, când sesizează miracolul: Ochii tăi par să aştepte miracole. Le va face el oare?”

“Nu-ţi aud cuvintele: glasul tău reverberează pe fundalul trupului meu ca un alt fel de penetrare. Nu am nicio putere asupra glasului tău. VIne direct din tine în mine”

“În seara asta îl iubesc pentru felul minunat în care mi-a dăruit pământul”

“Senzaţia de scufundare în sânge cald”

“Nu încerc să fiu o femme fatale. Nu are rost. Mă simt iubită pentru mine însămi, pentru sinele meu, pentru fiecare cuvânt pe care îl scriu, pentru timidităţile, luptele, defectele, fragilităţile mele.”

“El cere întotdeauna afirmare, forţă”

“Căldura zilei e ca o mână de bărbat pe un sân”

“Cochetez cu ideea, chicotind în timp ce scriu. Ca să fac viaţa mai interesantă. Ca să imit literatura, care e o farsă. Ceea ce-ţi imaginezi e ceva ce îţi doreşti”

“Mi-am petrecut cea mai mare parte a vieţii îmbogăţind cât am putut aşteptarea lungă, lungă a marilor evenimente care mă umplu acum atât de profund, încât sunt copleşită. Acum înţeleg neliniştea cumplită, sentimentul tragic al eşecului, adânca nemulţumire. Aşteptam. Acesta e ceasul expansiunii, al trăirii adevărate. Tot restul n-a fost decât pregătire. Treizeci de ani de pândă neliniştită. Iar acum, acestea sunt zilele pentru care am trăit. Şi să fiu conştientă de asta, atât de deplin conştientă, asta e ceva aproape de nesuportat pentru un om. Fiinţele omeneşti nu pot suporta cunoaşterea viitorului. Pentru mine, cunoaşterea prezentului e la fel de ameţitoare. Să fii imens de bogat şi SĂ ŞTII ASTA!”

“… în timp ce eu, cu un instinct mai profund, aleg un bărbat care îmi limitează forţa, care are pretenţii imense de la mine, care nu se îndoieşte de curajul sau duritatea mea, care nu mă crede naivă sau inocentă, care are curajul de a mă trata ca pe o femeie.”

Oricum, ideea principală este că nu trebuie să vă faceţi probleme: am depăşit faza. În sensul că o scriere, chiar dacă pătimaşă (cum sunt şi io, adică) care conţine cuvintele “imens, profund, dorinţă” de prea multe ori, deseori la un superlativ absolut tras de păr (în sens pur gramatical zic), mă lasă, în cele din urmă, destul de cu buza umflată. e o experienţă care, ca orie experienţă, cere o alta. dacă este să zic ce apreciez cel mai mult la această lectură este ASUMAREA FEMEII, lucru pe care cred că multe dintre noi îl caută cu disperare. şi – sper că n-o să zic o inepţie – lucrul ăsta este atât de greu de  realizat uneori în raport direct proporţional cu intelectul femeii respective. adică lucrurile se complică pe măsură ce avem de-a face cu un creier mai minunat. şi – sper că nu zic iar o prostie – greutatea asta a asumării vine şi dintr-o tradiţie socială românească destul de îngrădită de principii şi mentalităţi privind ceea ce AU VOIE şi NU AU VOIE să facă femeile, ceea ce SE FACE sau SE CADE etc. mă rog, nu vreau să dezvolt subiectul pentru că e posibil să nu mai fie de actualitate, mai ales în ceea ce priveşte tineretul din ziua de azi:) care însă nici măcar nu prea mai are ce să-şi asume. dar nu asta vorbeam aici, ci voiam să vă linişteştesc în ceea ce priveşte lecturile mele, aşa că  vă anunţ că deja m-am pregătit pentru bogdan popescu, de fapt, am şi intrat în el, deci m-am liniştit. ceea ce vă doresc şi vouă.

2008_021328septembrie0004

era să uit: SUNT ÎNCĂ NEFUMĂTOARE. nu am numărat zilele pentru că, de la un moment dat, am încercat să-mi setez creierul pe ideea că NU EXISTĂ ŢIGĂRI PE PLANETĂ, CUVÂNTUL ŢIGĂRI NU MĂ INTERESEAZĂ, FAPTUL CĂ EU AŞ FI FUMĂTOARE E FALS, astfel încât, cu ocazia acestei autoimpuse spălări de creier, am uitat când am renunţat exact la ţigări şi, de fapt, nici nu mă mai interesează deoarece, pentru mine, e ca şi cum aşa aş fi fost mereu. NEFUMĂTOARE. 🙂 zău.




Advertisements

2 thoughts on “de ce am citit anais nin şi cum mi-a fost

  1. ce chestie li. acum vad…tot asta am citit si eu si am postat numai ca alte citate mai mari si mai siropase (ca doar ma stii)si un clip din film 🙂

    ca fuse intr-un moment intre ani (pt mine) si m-am gandit ca se potriveste. cica si eu sunt duala ca am ascendent in gemeni si dupa 30 conteaza al mai tare. asa zic ei. eu nu-i cred ca sunt mai mult incapatanata decat duala.

    ciudat ii.

    te pup !

  2. am uitat sa zic de nefumat ca tare ma bucur !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: