the masterplan seamănă cu mine


poate ar trebui să vă spun despre ce am văzut în bolton
sau cum a fost când m-am urcat singură în autobuz pe o vreme infernală
şi am pornit spre Wigan
poate ar trebui să vă spun despre Mark care a fost extrem de drăguţ
şi cum mi-a vorbit el şi eu am înţeles fiecare cuvinţel şi el pe ale mele
ceea ce mi s-a părut o adevărat biruinţă a comunicării în limba engleză
sau poate despre cum am mâncat io pentru prima dată fish and chips
încurajată de marius şi susţinută de zâmbetele a doi vânzători debusolaţi
că io vreau cod şi nu peştele pe care îl mănâncă mai toţi englezii
sau poate ar trebui să vă spun cum am probat cam zece-doişpe sutiene
ca să ajung la concluzia că de fapt mărimea mea nu se fabrică aici (!)
adică ori mai mari, ori mai mici, aşa că a trebuit să mă adaptez cumva
sau poate ar trebui să vă povestesc că mi-am găsit în sfârşit o eşarfă indie
cam cum are cătălin numai că a lui e roşie toată a mea are şi nuanţe de lila şi siclam
mai de fete adică
sau poate ar trebui să vă povestesc despre cum băieţii mei vorbesc despre dinţi
cu voce tare şi pe mine mai că mă umflă râsul că vorbesc practic în acelaşi timp
însă eu îi ascult că mi-s dragi (e şi ascultarea o biruinţă a comunicării)
sau să vă povestesc despre automatul de umbrele care mi s-a părut o chestie supersecsi
sau despre cursul de tehnică fotografică la care visez în secret
sau despre cartea pe care o citesc şi care analizează moartea poeziei britanice, cel puţin în contextul literar american, căci de americani e scrisă,
sau despre primul plic pe care l-am primit pe numele meu şi care conţinea cardul de reduceri la farmacia Boots care îmi place mie cel mai mult
sau despre ziua oasis de pe canalul Q când am ascultat toată ziua numai şi numai Oasis
sau despre blugii mei excesiv de evazaţi sau despre cât de dor îmi este de fratele meu şi de mama
poate ar trebui să vă povestesc despre faptul că nu pot asculta mixuri de-ale lui george aici pe străzi, ci numai şi numai rock alternativ sau indie,
sau despre faptul că nu mai ştiu ce să mai cred despre ce se scrie astăzi în limba română, eu însămi neştiind încotro să o iau pe linia asta,
sau despre cum am alergat aseară prin casă, fugeam de toblerone şi mimam un sprint jucăuş şi marius se uita la noi neştiind ce să creadă,
sau despre cum zice marius despre toblerone că e “bursuc” că doarme cât de des şi cât de mult poate, şi eu ştiu că îi zice “bursuc” pentru că, într-un fel, îi este drag,
şi despre cum am mai râs noi când am aflat că marius este alintat de soţia lui drept “ţestosul”, pentru că, de fapt, ne-a plăcut să aflăm asta,
sau despre cum toate bluzele mele sunt variaţiuni de lila, siclam, movuliu şi culoarea vântului turbat, deseori în combinaţii cu verde,
sau despre cum îmi caut eu o rochiţă de purtat peste blugi,
sau despre cum e disperat marius când mergem la cumpărături că stăm câte “53 de minute calculat pe ceas” şi el trebuie să ne aştepte în maşină şi mai ronţăie câte o pungă de alune,
sau despre cum vin ploile brusc şi brusc se înseninează,
însă
nu zic nimic de toate astea, după cum vedeţi, 😛
ci doar vă ataşez aici o melodie care pe mine
deci pe mine – nu e obligatoriu şi pe voi –
mă face să lăcrimez, mă impresionează şi mă face o LĂCRĂMIOARĂ,
mai ales că în clip am recunoscut locuri prin care am fost recent,
roata din manchester, clădirile, străzile şi un fel de a fi
şi, mai ales,
UN FEL DE A TE ÎNTOARCE.

din acest clip, lui toblerone i-au plăcut cel mai mult
CĂŢEII

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: