half awake and half in dreams/on a Sunday/Sunday night


(mulţumesc, radu) (a se înţelege radu al onucului, tot din neamul lăzăreştilor şi el, dar di pi la brăila, casăzicaşa, care radu e maestru de maşini şi grafici de n-aţi văzut voi decât în revista top gear )

deci puteţi spune că am luat-o rara or smth sau că
(tuse)
am îmbătrânit

însă noi ascultăm această melodioasă în fiecare duminică dimineaţa
când pregătim masa
cum că mie îmi aminteşte de magnetofonul lui tata şi de boxele mari scoase pe geam
şi de cum mai dansam io pe furiş să nu mă vadă nimeni că mi-era ruşine dar asta
numai când m-am făcut mai mare

şi că, în general, această melodie pe noi ne umple de bucurie şi ne creează o mare poftă de viaţă
şi nu mă interesează cine se supără dar noi o dăm la maxim de volum
şi ne dezlănţuim

şi atunci nu ştiu cum deşi dansează o femeie de 30 de ani
mă simt fetiţa de la tulcea în curte printre ai mei numeroşii lazări
cu pantofiorii roşii de lac şi cu rochiţele colorate
alintată de toată lumea
şi pe la refren vine tata şi mă ia în braţe
eu îmi petrec picioarele pe după mijlocul lui
ne prindem de mână ca la vals şi mă saltă aşa în sus
ne lipim câteva secunde frunţile şi suntem aşa dramatici
audienţa ne aplaudă suntem cei mai frumoşi
apoi las capul pe spate şi râd ŞI NIMIC
nici măcar acum când dansează femeia de 30 de ani
NIMIC RĂU NU MĂ POATE ATINGE

Advertisements

One thought on “half awake and half in dreams/on a Sunday/Sunday night

  1. Radu zice : ce cauta di pi – acolo? Ce el e muntean, moldovean 9check the map!:))- asta a fost sg. lui observatie. O

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: